Foto: George Dumitru
La răscrucea secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, în vremea voievodului Constantin Brâncoveanu, Țara Româneacă a fost un adevărat laborator artistic și cultural. Sub protecția domnitorilor și boierilor valahi, s-au pus laolaltă, ca într-un creuzet, simțiri teologice ale creștinilor din Răsărit, detalii ale măiestriei apusene și orientale, idei despre spațiul construit și forța sa spirituală. Multe dintre lăcașurile născute sau re-născute atunci au traversat timpul până la noi. Dintre acestea – mănăstiri, biserici și palate – Hureziul, lavra dintre dealuri, este lucrarea cea mai spectaculoasă și bine conservată, fiind şi cel mai amplu proiect mănăstiresc din spaţiul muntenesc. Dacă dintre toate mărturiile de patrimoniu cultural brâncovenesc ar rămâne, printr-o întâmplare nefericită, doar Hureziul, acesta ar fi de ajuns pentru a avea un tablou lămuritor al acestei epoci de civilizație veche românească, bisericească, dar şi laică.
