Biserici pictate din Bucovina

Dacă încerci să faci o numărătoare printre monumentele istorice din România, vei realiza repede că cele mai multe sunt biserici şi mănăstiri. Este aşa, pentru că acestea erau clădirile cărora înaintaşii noştri le dădeau cea mai mare importanţă, investind în ele, trup şi suflet, pentru a le asigura o existenţă cât mai îndelungată. Între ele, un grup străluceşte mai tare, fiind renumit printre specialişti şi nu numai, încă dinaintea clasării UNESCO. Ce au aceste biserici mai aparte şi care a fost raţiunea din care s-a născut atâta frumuseţe şi înţelepciune? Cum au înfruntat timpul şi cum le putem vedea astăzi, în haina cea mai sărbătorescă a picturii originale, ca un testament pierdut şi regăsit, vei afla în cele ce urmează.

Hai sa descoperim Patrimoniul UNESCO din România!

INTERACTIV

biserici pictate din bucovina

PE SCURT

biserici_pictate_bucovina

MAI PE LARG

coperta_patrimoniu_unesco_ed3

În curând…

Resurse recomandate:

Filmari aeriene de la Arbore şi Pătrăuţi, foarte utile pentru observarea peisajului şi a arhitecturii

Biserica Înălţarea Sfinei Cruci din Pătrăuţi